Legea nr. 1 din 26 iulie 1967 cu privire la judecarea de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale.
Cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act admimistrativ ilegal poate cere tribunalului competent, in conditiile prezentei legi, anularea actului sau obligarea organului administrativ chemat in judecata sa ia masura corespunzatoare pentru inlaturarea incalcarii dreptului sau, precum si repararea pagubei.
Cererea prevazuta in art. 1 se judeca de tribunalul in circumscriptia caruia domiciliaza reclamantul , dupa cum urmeaza:
Inainte de a cere tribunalului anularea actului, cel vatamat se va adresa pentru apararea dreptului sau , in termen de 30 de zile de la data cind i s-a comunicat actul administrativ, organului emitent, care este obligat sa rezolve reclamatia in termenul prevazut de lege.
In cazul in care cel vatamat nu este multumit de solutia data reclamatiei sale, el poate sesiza tribunalul in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei.
Daca cel vatamat in dreptul sau s-a adresat cu reclamatie si organului administrativ ierarhic superior, termenul de 30 de zile prevazut la alineatul precedent se calculeaza de la comunicarea de catre acel organ a solutiei date reclamatiei.
In cazurile grabnice, pentru prevenirea unei pagube iminente, cel vatamat poate, odata cu sesizarea organului administrativ care a emis actul , sa ceara tribunalului sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ, pina la rezolvarea reclamatiei adresate organului administrativ.
Tribunalul, odata cu fixarea termenului pentru judecarea cererii de anulare, va invita organul administrativ sa inainteze, in termenul ce i-l va stabili, actul administrativ la care se refera cererea , daca acest act nu a fost depus de reclamant, lucrarile pe care se intemeiaza actul, precum si orice alte lucrari necesare pentru rezolvarea cererii.
Tribunalul va proceda tot astfel in cazul celorlalte cereri prevazute de art. 1, invitind organul administrativ sa inainteze lucrarile necesare rezolvarii acelor cereri.
Actul administrativ si lucrarile prevazute de alineatele precedente se vor trimite in termenul stabilit de tribunal sub sanctiunea platii de catre organul administrativ a unei amenzi in favoarea statului de 100 de lei pentru fiecare zi de intirziere nejustificata. Suma platita de organul administrativ va fi imputata celui vinovat de netrimiterea actului si lucrarilor cerute.
Tribunalul, judecind cererea, poate, dupa caz, sa anuleze, in total sau in parte, actul administrativ la care se refera cererea , sa oblige pe pirit sa emita un act administrativ, ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris.
Examinind, cu ocazia judecatii, legalitatea dispozitiei actului administrativ cu caracter normativ pe care s-a intemeiat actul administrativ individual la care se refera cererea si constatind ca aceasta dispozitie este in neconcordanta cu legea, tribunalul in fata caruia hotarirea a ramas definitiva o va comunica in copie organului administrativ local sau ministerului ori altui organ central al administratiei de stat care a emis actul normativ.
Organul administrativ, in termen de 15 zile de la primirea copiei de pe hotarirea definitiva, comunicata in conditiile alin. ultim al art. 9 , va revoca actul sau normativ sau, daca socoteste ca actul este legal, va sesiza organul ierarhic superior, dupa cum urmeaza :
Daca, in urma admiterii cererii, organul administrativ este obligat sa emita un act administrativ, ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotaririi definitive se va face in termenul stabilit in cuprinsul ei si in lipsa unui astfel de termen, nu mai tirziu de 30 de zile de la comunicare, sub sanctiunea prevazuta la art. 6 alin. 3, deosebit de drepturile reclamantului la despagubiri.
Dispozitiile prezentei legi sint aplicabile, in mod corespunzator, si in cazurile in care cel vatamat intr-un drept al sau pretinde numai inlaturarea vatamarii fara a cere si anularea actului administrativ, precum si in cazurile in care cel vatamat a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, intinderea pagubei nefiindu-i cunoscuta la data judecarii cererii de anulare. Termenul de prescriptie, in asemenea cazuri, este cel prevazut de dreptul comun.
Prevederile legii de fata nu se aplica actelor administrative emise anterior publicarii sale, cu exceptia celor introduse in temeiul art. 120' din codul de procedura civila aflate in curs de judecata, precum si actelor administrative care se incadrau in prevederile aceluiasi articol si pentru care cel vatamat este inca in termen de a face plingerea acolo prevazuta.
Dispozitiile art. 120' si art. 120'' din codul de procedura civila ramin aplicabile numai in cazurile prevazute de art. 36 - 38 inclusiv din Hotarirea Consiliului de Ministri nr. 1508 din 15 mai 1953 privitoare la stabilirea si plata chiriei pentru locuinte, obligatiuni locative, precum si la schimbul de locuinte.
Aceasta lege a fost votata de Marea Adunare Nationala la 26 iulie 1967, cu unanimitatea voturilor celor 455 deputati prezenti la sedinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu